Printre jaluzele pe jumătate ridicate, prin colțul atârnat într-o parte zăresc acoperișul și burlanele clădirii din față care pufnesc greoi și se opintesc primăverii ăsteia nebune.
Chirciți, înăuntru dormităm pe tastaturi cu ochii semi-mijiți la cum trec minutele prin noi, sunt aceleași pe cadran ca și cele de ieri, numai că, astăzi pășesc ușor, pătrund celulele, se așează tacticos, își instaurează hegemonia, și-au găsit într-un final rostul.
Din afară, nu răzbate nici cel mai mic zgomot, suntem prinși între gândurile fiecăruia, nume și cifre se învârtesc prin aer, descriu felurite mișcări de acrobație, iau viață pentru câteva clipe, ca mai apoi să se piardă în neant, se întorc de acolo de unde le-am scos.
Privirile lor sfidătoare mă împresoară, caută și ele răspunsuri pe care le-am pitit prin cotloane, nici eu nu mai sunt sigură că sunt răspunsuri corecte, îndoiala mușcă cu lăcomie și gândesc că, dacă le-aș pofti în stradă, m-aș putea lua cu ele la luptă, le-aș smulge pentru totdeauna și le-aș trânti de caldarâm și așa n-ar mai scormoni și sfredeli atât de adânc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu