Privesc prin ochii lumii
asfințitul
cum leagănă pământul,
Pe sub pleoapele-i grele,
păgânul Narcis cum
zâmbește sadic ...
Caut pe chipu-i
lipsit de lumina violetă,
o undă de dorință,
un gest de voință,
dar nimic,
decât nepăsarea
ce ucide fiecare licărire
de speranță...
Lumina se pierde-ncet
Eu mă afund în visare,
iar păgânul Narcis
îmi smulge visele
unul câte unul,
din leagănul nopții
topindu-le în roua dimineții...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu