Daniela Mancaș Balaiita: Luna de jăratic

" Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic"
Și un corb precum e smoala, pe o creangă, singuratic
O privește liniștit, cum se oglindește-n lacul
Încărcat cu nuferi galbeni cu petale ca bumbacul.
Vântul suflă cu tărie printre frunzele din pomi
Și una-i spune apăsat: Tu când oare mai adormi?
- Nu e vreme de dormit, spuse vântul prin eter
Când o lună așa frumoasă se arată sus, pe cer!
Freamătă-n noapte pădurea și izvorul clipocește
Frumusețea lunii roșii și pe el îl zăpăcește!
Păsările agitate, ciripesc pe crengi înalte
De mirajul ăstei nopți au început să se exalte!
Luna e ca o văpaie, cum e macul în câmpie
Și privind-o în miez de noapte, simți în suflet, armonie!