Doina Moritz: Să-mi fii tu ploaie

poezie                                  

Întinde mâna, cerul plânge,
Astăzi aș vrea să fii tu ploaie,
Macul prin lacrima de sânge
Îmbracă a iubirii straie.

Rupând petală cu petală,
Din sufletul ce mi te-a pierdut,
Penița geme în cerneală,
Versul a rămas neînceput.

Cu picuri mari să cerni cristale,
Peste oglinda tristă, spartă,
Pelinul ce-a umplut pocale,
Prefă-l în mierea de-altădată!

Stropi grei să cadă peste câmpul
Iubirilor demult trecute,
Arată-mi înc-o dată drumul,
Uitând cărările abrupte!

Și dacă astăzi îmi ești ploaie,
Iar macul floarea și-o deschide,
Să-mi spleli tristețea ce mă-ndoaie,
Udând câmpiile aride.

Și florile de câmp uitate,
Prinse-n buchete de iubire,
Iluzii multe scuturate,
Picuri de gând pe-o amintire...