Mihaela Poduț Ienuțaș:

      versuri 

Nu trebuia să mă topesc ninsoare,
Pe o fereastră veșnic ferecată.
Nu trebuia să înfloresc în glastra,
Unde apusul a-nflorit odată.

O primăvară m-a țesut pe frunze,
Cuvinte într-o vrajă fără leac.
Nu, n-am știut atunci, că nu-i descântec,
Să-l spun, când nu mai pot și s-o desfac.

Privirea mea mi s-a ascuns în vene,
Cu sângele-mi pulsând eu te vedeam,
În cearcăne adânci se strângea dorul
Și-n gene ochii tăi îi lăcrimam.

Nisipul din clepsidră ce se scurge,
În palme mă sileam să îl opresc,
Oh, amăgirea dulce dintr-un zâmbet,
Secunda aceea-am vrut să ocrotesc.

Când firea era grea de taina vieții,
Mi te-au furat viclene înserări,
De fapt, răspunsuri ce ți le-ai dat singur,
Destinul când ne-a luat la întrebări.

Eu n-am răspuns, n-aveam nimic a-i spune.
Probabil, nu trebuia să mă topesc,
Ninsoare pe-o fereastră ferecată.
Dar asta e. Și încă te iubesc.