Geo Vasile: Despre fericire adesea eziți

      Despre fericire adesea eziți,

despre șansă eziți, abcesul se
vindecă doar prin crăpare ca și
vulcanul, dar momente fericite
asta nu, nu înainte de Christ, poate
cu Christ după Christ, timpuri imense..
lacrimi de sânge și spini cunună pe
tâmple, din când în când lăuntrică
o perlă a nefericirii de-a trăi..
dar zâmbetul fermecătoarei Lighea
era aproape-o bucurie animalică
de a trăi, o fericire aproape divină
ce-i izvora din ochii verzi larg deschiși
de-o puritate infantilă, din pletele de
culoarea soarelui de apa mării botezate:
amnios, leagăn, mormânt de fericirie …

Sulla felicità esiti spesso, sulla

chance esiti, l’ascesso guarisce
solo se inciso come il volcano,
ma attimi felici questo no, prima
di Cristo…forse sì con Cristo e
dopo Cristo… tempi sconfinati…
lacrime di sangue e spine - corona
alle tempie - di quando in quando intima
una perla del mal di vivere …
però il sorriso dell’affascinante
Lighea era una gioia quasi
animalica di vivere, una felicità
quasi divina che le sgorgava dagli
occhi verdi spalancati, di una purezza
infantile, dalle chiome color sole
battezzate dall’acqua del mare:
amnios, culla e tomba di felicità