Nela Tănase Talabă: Odă pentru simplitate

  poezie  

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea se reazemã
pe un singur fir de iarbã.
E atât de fragil,
încât, dacã aş putea, aş pluti,
de teamã sã nu-l ating cu paşii mei.

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea e acolo, sus,
pe un vârf de munte.
Închid ochii,
respir adânc,
înalţ mâinile spre cer
şi simt cã zbor.
Chiar zbor!

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea se naşte
din cântecul unei privighetori
într-o noapte albastrã de mai.
În el e toatã iubirea mea.

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea pluteşte
în privirea adâncã şi miratã
a unui copil.
În ea e toatã înţelepciunea mea.

Şi firul de iarbã,
şi vârful de munte,
şi aerul,
şi cerul,
şi privirea copilului,
toate alcãtuiesc lumea
atât de complexã,
atât de minunatã
pe care mi-ai dat-o tu, Doamne,
mie,

veşnicul copil.
Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Şi-atât de fericit!