Daniel Corbu: Scenă

(Am închis toate cărţile)

Tu care călătoreşti prin cărţi căutându-te
ia seama: până şi un cuvânt ar putea să ucidă!
Aceste şoapte. Îmi privesc pe rând cărţile.
Camera se umple de voci.

„Ştii ce-nseamnă, domnule, să nu ai unde te duce?”
se tânguie Roquentin.
„Încă o vară pierdută!” zice prinţul Mâşkin
trăgându-şi cizmele pline de fluturi.

Şi Pozzo: „Lacrimile lumii sunt imuabile.
Pentru fiecare om care începe să plângă,
un altul, undeva, se opreşte din plâns”.

„Nu se-ntâmplă nimic, nu vine nimeni,
nu pleacă nimeni, e cumplit” continuă Estragon
aşteptându-l înfrigurat pe Godot.

Suspină Faust: „Eu mi-am trăit în grabă
viaţa toată”.
Îl aud pe Hamlet: „Ţi-e numele, femeie, slăbiciune!”
„Ridică-te şi umblă” spuse Iisus şi omul din Samarica
a mers pe-un drum de uimire.

„Nu plec decât ca să mă-ntorc” se-ncruntă
Leopold Bloom.

Şi din nou Hamlet: „Să mori, să dormi,
să dormi visând, mai ştii!”

Gata: Penelopa l-a recunoscut pe Ulise.
Ofelia a sărutat trandafirul.
Am închis toate cărţile.
Goală e scena dar poţi să aplauzi.