Firoiu Cristina Maria: Și rămâne pauza aceea frumoasă de pământ cu tot cu miros de verde...

  (poem scris în 2020)                        

Aș face așa...o lacrimă atât de curată,
Încât oricine s-ar apropia să o șteargă
Mai întâi s-ar minuna de curățenia ei,
După care s-ar privi în aceasta și ar umezi gânduri de semeni,
Doar, doar
Luminând a iertări...
Aș face așa...o lacrimă atât de curată,
Încât nici măcar nu aș purta-o pe obraz,
Ci pe frunze...
Pe coama calului,
Pe norii trecători și în palmă...
Să stau așa, ducându-mi mâna la pălărie
Și să îmi mângâi privirea cu ea
De la stânga la dreapta
De sus in jos,
Până aceasta imi va sări direct pe obraz...
Mă va mușca,
O voi iubi....
Dar asta
Doar dacă aș putea face așa...
Din trist și singur...

O lacrimă foarte curată...
Aș face o lacrimă atât de curată,
Încât până și despărțirile să fie uimite
De curățirea sufletului aflat de o parte,

Dar și de cealaltă parte a ușii...
Ce lacrimă curată aș face!
Ce m-aș lăcrima...
Pentru a nu mai lăcrima

Sub formă de plâns stors de pământ...
Când despărțirile vor găsi lipsa durerii,
Atunci eu mă voi apleca spre mine
Cu putere curată și din lumina
Luminilor ce mai întâi au luat Lumină...din Lumină... voi face o lacrimă foarte curată...
Și voi pune pălăria pe-o parte,
Așa,
Ca să nu zică frunzele
Că doar ele tremură a viață...
Isteric și tăcut,
Plăpând și puternic...
Gol și plin,
Imi voi lua toate nevoile fără de voie
Și voi da plânsul jos de pe mine,
Voi stoarce buzele în văzul iubitei mele
și voi hidrata micimea ocolului meu,
Dar o lacrimă foarte curată tot voi face.
Și cu văzut,
Și cu nevăzut...
Ca atunci când pleacă ploile să aducă alte ploi...
Și rămâne pauza aceea frumoasă de pământ cu tot cu miros de verde...
Tu, iubito, stai și culege-mi aerul lăsat pe la porți de suflete...
Bagă-l sub pălărie si coase-mi bătături în palmă...
Ca să văd mai bine
Lacrima aceea curată...și clară...