Ascult marea pe unde tresare glasul tău și îl rog: mai rămâi!
Era toamnă cu pere zemoase și cu struguri striviți în sărut
Și în liniștea ei de mătase am simțit că mă vrei împrumut...
Am semnat pe o frunză-n cădere un accept apodictic, real
Și-am trimis-o s-ajungă la tine chiar pe unda din ultimul val...
De atunci marea-i ca o oglindă, niciun zvon nu mai pot să-ți trimit
Și mi-e dor de vocala murindă din poemul la țărm adormit...
Mai lovesc în amurg cu sonete, mai ciupesc o vioară de corzi
Doar cu-un țipăt strident de erete, un cuvânt în surdină-l acorzi.
Tac sirenele-n pânda de noapte și sluțesc șoapta cu un blestem
Printre alge și scoici și ghioace, incantații compun și te chem...
Pe nisip un poem se destramă, versu-albastru-ntre stânci eșuează,
Mai apuc să mai scriu într-o gamă melopeea pe-o lacrimă trează...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu