Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Florin Tănăsescu: Memorii cu linii continue în sensuri giratorii

     Editorial                  

Să te trezeşti cu un musafir nepoftit în casă, mai treacă – meargă. A fi vizitat de o linie continuă, care desparte sensul dus de întors, urcarea de coborâre, asta da surpriză!

A intrat plină de var. Nu şi-a cerut scuze că a lăsat murdar în urmă. Mi-a explicat şi de ce-a intrat în casă:
„Să-mi trag sufletul. O oră. Poate două. Poate, prin vreo minune, chiar o zi”.
M-am uitat urât la ea.
„Nu privi chiorâş, nu te strâmba, nu te enerva pe ţara ta!”, mi-a spus cineva.
Deci, despre asta era vorba. Ţara se odihnea când şi pe unde apuca. Într-o zi la mine, poate în alta la altcineva. Dacă o mai apuca. Dac-o mai avea unde.
„M-au plictisit sensurile giratorii. Sunt cele mai enervante. Mă ameţesc. Nu mai ştiu nici pe ce lume trăiesc”.
Cum era şi firesc, am întrebat-o dacă nu este cazul să-şi mai ia şi ea o vacanţă, să se odihnească.
A râs:
„De vreo treizeci de ani, o zi măcar n-am avut timp de respiro. Pe plaiurile mioritice, sensurile giratorii sunt cam singurele care mai cresc. Aş zice chiar că se-nmulţesc. Nu mă grăbesc să zic că o năpădesc, deşi…
„Deci, nu privi chiorâş, nu te strâmba, nu te enerva pe ţara ta!”.
Într-un târziu, a plecat, lăsând în urmă ceea ce credeam eu că este var.
În urma ei era moloz. În drumul ei, nici către dus, nici către-ntors, lăsa în urmă totul pe dos.
Totul pe dos făcea şi-n intersecţia unde am văzut-o. Acorda prioritate şi altor linii continue ce veneau din stânga, şi celorlalte – care soseau din dreapta.
Stătea cuminte linia continuă, ţara mea.
Mâine, cu siguranţă, va intra în casa altcuiva şi îi va spune aceeaşi poveste. Acel cineva se va mira , la fel ca mine, că treizeci de ani, nu şi-a luat o zi de concediu.
„La câte sensuri giratorii se-nmulţesc, n-am avut timp!”, va suna, probabil, răspunsul ei.
Unii dintre noi au început deja să-şi scrie memoriile. Cărţile au aceleaşi titluri, diferă doar anii. Ideea este că, pentru unii dintre noi, sensurile giratorii sunt sinonime cu morile de vânt.
Punct!
     Sursa: Ziarul Prahova                                                                                                                                              

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10