Frumoasele poeme
se destramă
în lutul unor vremi bezmetice,
fără un timp
al echinocțiilor sau solstițiilor,
fără vraja
anotimpurilor dispărute,
într-o viață
aparent fără viață,
înghețată asemeni unui sistem fizic
cu entropie zero.
Doar, undeva,
purtată de o pală de vânt,
o piersică
pictată în acuarelă,
pe o coala de hârtie,
de un copil,
pare vie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu