Ca pe un animal rănit în pădure,/
mama învelea soarele într-o pătură, îl aducea în cameră/
Urmam linia fiecărei crăpături în perete,/
acolo unde se sfârşea,/ ascultam cu urechea,
micile tuneluri dinăuntru,/
inimile ca florile de muşeţel agonizând
înaintea furtunii./
Şi casa nu se mai termina.
Insectele apăreau prin fisurile anotimpurilor/
se putea respira şi fără aer,/
Vorbitul în şoaptă şi marginile unei fotografii de familie
printre celelalte în cutia de pantofi/
precum o ţară mică, neuniformă pe continentul nou,/
unde locuitorii au drept drapel, un tricou sfâşiat,
înnegrit de focurile de tabără
în serile reci de august.
Norii acopereau alţi nori,/
aveam nevoie de alte amintiri,/
singurătatea noastră, o alee lipsită de puls
care pleca de la copacul din faţă,
se pierdea în livada nesfârșită.
mama învelea soarele într-o pătură, îl aducea în cameră/
Urmam linia fiecărei crăpături în perete,/
acolo unde se sfârşea,/ ascultam cu urechea,
micile tuneluri dinăuntru,/
inimile ca florile de muşeţel agonizând
înaintea furtunii./
Şi casa nu se mai termina.
Insectele apăreau prin fisurile anotimpurilor/
se putea respira şi fără aer,/
Vorbitul în şoaptă şi marginile unei fotografii de familie
printre celelalte în cutia de pantofi/
precum o ţară mică, neuniformă pe continentul nou,/
unde locuitorii au drept drapel, un tricou sfâşiat,
înnegrit de focurile de tabără
în serile reci de august.
Norii acopereau alţi nori,/
aveam nevoie de alte amintiri,/
singurătatea noastră, o alee lipsită de puls
care pleca de la copacul din faţă,
se pierdea în livada nesfârșită.
https://www.facebook.com/savu.popa.5 https://ww
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu