Teodor Dume: Aura Creițaru în viața dintre clipe

  carte                  

Nu știu dacă demersul inițial al autorului, privind existența frumosului din cuvânt, dimensionează sau redimensionează fiecare stare trăită între două clipe, dar știu că Aura Creițaru,  prin volumul său de poezie " Prezentul dintre clipe", editura Detectiv literar/2021, emană un aer filtrat prin ochiul binecunoscătorului trăitor între clipele ce despart o lume de alta.Una de vis și poveste iar cealaltă străbătută de fiorul trăirii personale.." Azi nu e nici mâine/dar nici ieri care-a fost//Oare știi să iei ritmul cu tine/în aventura universală?(...)Un rost ne trăiește-n prezentul continuu/ care nu-asteaptă - nici clipele lui/ele te-ndeamnă: Trăiește-ne-acum!- /(așa se cuvine) nu mâine/când totul va fi sub tălpile tale grăbite și ele"(Prezentul dintre clipe, pag.19).

Cu toate acestea formula poetică folosită pentru a supralicita valoarea cât și maturitatea scrisului este dimensionată la scara sufletului. Scriitura de față îmbracă o haină nouă croită după măsura și modelul autorului, lucru dovedit și evidențiat de dorința de a- și contura un stil propriu.

"Prezentul dintre clipe" e o părticică de suflet, acea părticică ce atinge , prin imagini, lumea reală din lăuntrul cititorului inserat de cunoaștere și frumos. " Știi tu oare /cum sa fi templul tău- clepsidra măsurii ne-scurse din Chronos//fără să numeri? (...) Cât poți să-nțelegi/ și să crezi, călătorule?.(Dimensiuni duplicitare, pag.36). Aura Creițaru, folosindu-și stărilor vindecătoare ale sufletului, își trăiește poezia emanând aceeași stare și cititorului. Cartea Anei Creițaru este o monstră a poeziei trăite, fără niciun scenariu lucrativ. Deci, nu este un surogat ce vrea dinadins să înlocuiască o stare lăuntrică prin care să- și recunoscă durerea și mai apoi să o accepte ca pe o alinare. Flexibilitatea limbajului poetic vine sa ne confirme un poet atent la descătușarea sufletului. Iată de ce , în opinia mea, cititorul (dar și critica) trebuie să determine, mai întâi, capacitatea asociativă a autorului și mai apoi valoarea ce stă în umbra cuvântului dovedit a fi structura unei existențe reale, autentice. Aura Creițaru "vede" prin viață și totuși identitatea ei fizică o face să creadă că dincolo de noi sunt și alte lumi pe care merită să le explorăm într-un context care să ne ajute să le transformăm în folosul nostru, că pe ceva comun. " Cine știe dacă/ pe rând sau deodată, suntem ecoul umbrei/ deopotrivă teme pentru acasă/prin grija rămasă o urmă//ca și când / protocolul ar prevedea/ care-i lucru de râs/ și care-i acela de/ plâns/ simultan"(Confruntare, pag.98)

Iată deci că poezia Aurei Creițaru nu e doar o cizelare a cuvântului și trecerea lui prin suflet în contextul folosirii elementelor stilistice, ci este o reflecție , pe cont propriu, care poate avea , până la urmă, și consecințe asupra a aceea ce numim părți din noi.

Teodor Dume,

Oradea, august 2021