Adrian George Itoafa: Proză

Capitolul: Echilibrul (fragment din roman)    

Tipa, mergea ca pe șină, o linie trasată de viziunea rămasă în convalescență, părea a rata dimensiunea acrobației. Se revolta că nu reușea să mențină echilibrul. Cât de simplu este să cazi! Realitatea acestui joc bazat pe pășirea sigură a ambelor picioare, ce continuă perimetrul dat de echilibrul spaimei. Am vrut să o urmez, îmi lipsea curajul de a pășii în siguranță. Așa că, o urmăresc depărtându-se în amurgul ce o interioriza în tot roșul acela imens. A avut curaj, îmi spun! Aplaud sfârșitul acestui spectacol gratuit, oferit de o acrobată necunoscută. Nici nu știu dacă e reală ori ireală.
Rămân la terasa situată în centrul vechi, aflată la câțiva metri de impozanta statuie a lui Ovidiu Naso, romanul exilat.
Scriu ceva idei arse la o țigară lăsată liberă să se consume. Prin mulțimea care se perinda, avea să-mi atragă atenția un cuplu, în treacăt, la mică distanță. El înalt, îmbrăcat cu o pelerină, iar pe cap purta o pălărie identică cu cea primită săptămâna trecută. Deși, afară era suficient de cald, părea că se ascunde de priviri, de vreme ce era în mare parte mai mult ascuns. Ea, minionă frumoasă, prinsă de brațul lui puternic, mai mult trasă, lăsa impresia că un vânt musonic o poate reloca, iar ea, prinsă cumva de un stâlp, reușea de frică să rămână alături de el. În tot acest timp, fusta ei devenea o umbrelă multicoloră, lăsând picioarele libere să preumble.
A ajuns și pălăria croită de pălărierul rămas singur să desăvârșească această meserie, în lipsă de ucenici, la o etate destul de înaintată. Cum ora când am ajuns, destul de târzie, m-a determinat să deschid ușa, neștiind dacă mai pot face comandă in afara programului, unde se afla o afacere de confecție pălării, aflată la o stație de metrou din București. Mi-a fost luată măsura, am explicat despre dorința materialelor, iar bătrânul mi-a confirmat cu un ton blând, fără a sta pe gânduri că, îmi va realiza întocmai această comandă. Am lăsat adresa, mulțumit de pălăriile afișate la geam, am salutat bătrânul și-am plecat.
Am așteptat ceva timp, până un curier mi-a înmânat o cutie. Curiozitatea a fost așa de mare, bănuind că se afla pălăria, așa că rup ambalajul și rămân fascinat de execuție câteva clipe. O așez pe cap. Turnată. Borul pălăriei impozant, invăluie trăsăturile feței în mare parte. Mă uit în oglindă și radiez. Cât de bine îmi vine!
Par un personaj al vremurilor apuse, un personaj din perioada interbelică. Privesc și mă minunez cât de bine mă prinde și nuanța neagră în ton cu paltonul, mă mulțumește deplin. Plec la întâlnirea cu Emilia, anunțându-se de fapt o seară importantă, știind că ea, este fata fondatorului unei galerii de artă, având posibilitatea de a expune o parte din lucrări și vinde unor personalități importante din țară și străinătate. Mă parfumez și plec grăbit.