În odaia de oaspeți cu uşa deschisă,
Ți-am pus covor de frunze ce cad,
Te-aşteaptă fotoliul şi lampa-i aprinsă,
În semn de iubire, de dor, şi de drag!
Că tu ai plecat în toamnă târzie,
Când verdele era tot ruginiu,
Când soarele-a pierdut puterea-ncălzirii,
Lăsând aburi reci în seara de luni!
Pendula-n perete a oprit bătaia,
Rămas-a la ora la care-ai plecat,
Crapat-a clepsidra, s-a aprins lumânarea,
Şi-o stea către cer atunci a urcat!
Şi zile de luni, în luni peste luni,
Şi ani de atunci în turlă cântă
Bătaia de clopot, biserica toată
Aprind candelabre, Lumina cea Sfântă!
Şi ploaia de lacrimi din ochi către tine
Plecat-a, un râu ce-n drum te-nsoțea,
Cu floarea iubirii, şi dorul din suflet,
Ai luat cununii şi dragostea mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu