Constantin Mosor: Dacă-ntr-o zi pământul se răzbună?

  versuri                                               

Din moși-strămoși se știe că Pământul
Nu și-a-ncălcat o clipă jurământul,
Nu ne-a lăsat fămânzi nici trei secunde.
Chiar și acum numaidecât răspunde

Când îl strigăm la gard, ca pe-o vecină,
Că mai avem de-nfipt o rădăcină
De pătrunjel, de usturoi sau cepe...
Vezi? Ne-ar putea minți că nu pricepe...

Și n-ar mai sta cu oamenii de vorbă!
Am mai avea ce să băgăm în ciorbă?
Pământu-i ca o ființă iubitoare,
Iar când și-a dat cuvântul de onoare,

C-o să ne ia pe toți la el în gazdă,
O fi crezut că-l mângâiem pe brazdă,
Și că în veci ne vom avea ca frații,
Dar noi, din generații-n generații

Nu i-am trimis scrisori de mulțumire
Zidite cu cerneală de iubire,
Ci, l-am împuns cu ascuțiș de suliți,
I-am mărurat și iarba de pe uliți

Spre a ne face casele bogate
Cu turle și odăi adăugate
În care să-nnopteze chiar și luna,
Iar pentru Dumnezeu... nici măcar una!

Ce-ați face, oameni buni, dacă Pământul,
Ar hotărî să-ncalce jurământul?
Opriți-vă! Destul! Nu vă e teamă
De cântecul pe portativ de-aramă?

El v-a hrănit, iar voi i-ați dat otravă!
Aproape l-ați ucis! Ce faptă gravă!
Dacă-ntr-o zi Pământul se răzbună,
Ne vom muta cu morți cu tot pe lună?