Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Mariana Kiss: O candelă în floare sau un acatist?


Inimă nebună,
Mereu bați la porți închise.
Mereu te așezi pe lavițe
De dor încinse,
Mereu te lași ademenită
De vorbe frumoase,
Mereu te legeni sus printre astre...

Inimă nebună,
Ce să-ți fac eu ție astăzi, oare?
Unde să te închid... Sub ce zăvoare?
Să nu mai ieși vreo două anotimpuri,
Să nu mai stăpânești ale mele tainice gânduri...

Inimă nebună,
Nu vrei să înțelegi odată...
Că nu pașii mei într-acolo te poartă
Ci nestatornicia ta, neascultătoare.
Mereu păcătuiești... și asta rău mă doare...

Inimă nebună,
Trebuie să te oprești cândva...
La o margine uitată de mahala...

Inimă nebună,
Porțile rămân pe veci închise...
Nu am chei potrivite ca să fie deschise...

Inimă nebună,
Ai făcut pact cu păcatul
într-o seară...
Am văzut târziu cum de peste tot te înconjoară...
Vreau să-l opresc cu mâinile goale,
Dar el se furișează și-mi râde în cale...

Inimă nebună,
Odihnește-te pentru o clipă întreagă.
Nu știu ce aș putea să-ți pun în desagă...
Poate o piatră de lună și-un
zâmbet trist,
Poate o candelă în floare ori un acatist???

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10