M-am agățat de-o speranță
și am rămas așa...
atârnată
ca o muscă de piciorul
păianjenului
care-i țese pânza in jur
De fapt
stau în poziția liliacului
privindu-mă dintr-o altă perspectivă
în capul meu
cuvintele se împerechează genetic
născând monștri
-niște mutanți amorfi-
Cine naiba sunt eu
Mâine
voi diseca
toate frunzele
toate pietrele
apele și cerurile
soarele și umbrele
și toate florile
ce vor mai fi rămas
în acest octombrie lasciv
voi deschide toate scoicile
de pe fundul mării
voi amesteca
veninul cu
polenul
până voi afla
ce culoare are umbra mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu