5. Neputința de a fi egal cu tine însuți
Departe de mine, și nu vreau să fiu înțeles greșit, dar faptul că omul nu poate fi egal cu sine însuși, că sufletul lui are căderi, păcate, goluri, neîmpliniri, dezamăgiri e totuși un merit că, din fața lui Dumnezeu care este Atotdrept ca persoană și personalizare a Adevărului, ne trezim în fața Milostivului. Feriți-vă de ”cuvioșii” care își dau ochii peste cap după ce au umplu kilul de ”perfecțiune” și se uită în fundul bisericii judecându-te din fața altarului. Dacă întorci muzica pe dos, sau chiar viața, dai de un grafic pe monitor și, vai, dacă linia devine dreaptă. Înseamnă că ai mierlit-o! Expresia nu o mai putem deduce din franțuzescul ”furculision”, nici din romanticul cântec de mierlă când două inimi se cunună sub același patrafir sonor, ci din ”Norii de la Răsărit”, din verbul ”umerla=a murit”!La Muntele Robson din șirul Munților Stâncoși am fost cu Chris, alpinistul lui Tătuca, de două ori și acolo am descoperit familia acelor vârfuri de munți, de unde priveam la spectacolul caprei negre. Am mers șîn al doilea an cu trufia unuia de al casei, dar am primit lecția de smerenie. Taina dacă nu o poți cânta nu încerca să o explici că nu sunt buci de scărmănat și nici fuior de cânepă să o torci cu babele, ci sălășluire a inimii curate. Doar unul din vârful de munți nu era în nori, restul au tras perdelele chemați într-un sobor la Cel Preaînalt. Destul că și în anul următor, am admirat pilda fără de egal despre credință, perseverență și în primul rând situarea cerului ca sare de pus în toate bucatele. Ei, acum să nu fim ca fariseul! Capra nu greșește să cadă pentru că are în alpinismul ei și funia cerului pe care noi nu o vedem, plus pantofii ei sunt făcuți de tătuca și mămuca și nu sunt cumpărați de la ”Romarta” sau ”Arta Modei”! Unii se nasc cu înclinația spre lucrurile înalte ale ”celor de sus”. Când coboară din leagăn întreabă unde au pus cadelnița, sau vioara, alții păcătoși ca mine vin pe lume mai prostălăi și trebuie să muncească de două, trei ori mai greu la tema de acasă cu Pilda Caprei din cateheza muntelui. Deci, dragii mei, care nu puteți să ajungeți la perfecțiunea din fabula caprei ”join the club”! Nu sunteți singurii. Nu vă descurajați din neputința de a fi egal în iubire cu tine însuți. Vorba lui Creangă: ”Dacă nu ai ce mânca, vino la noi să postim împreună!” Zăpăcitul de mine, ca preot, aseară la Sfântul Maslu, în loc să-mi fie mintea ”in excelsis, gloria” mi-a fugit gîndul la capra ce mă obseda în perfecțiune. Acum mă spovedesc vouă, dar nu cumva să mă pârâți la vlădica, Doamne ferește, că mi se sparg toate borcanele în care-mi țin la murat titlurile bisericești pentru care am muncit toată viața. E de ajuns, cum se zice pe la noi, pe la Valea Uzului, la un car de oale o singură botă, sau cârjă arhierească. Și mi-am zis: ”Tu, în afară de barbă, cu bărboiul cât măturoiul, ai învățat ceva cu inima din ”Memoriile Caprei”? Ca paranteză, cineva pe facebook mi-a ”copt-o” și nevinovat fiind m-am trezit că facebook-ul m-a blocat și mi-a luat jucăria. Nu râdeți, că eu aici mi-am scris cărțile. Și mă gândeam: Poți tu să îl ierți? Nu în felul: te iert, dar nu te pot uita, ci sincer, să te rogi pentru el, acum! A venit mintea: Fii cuminte omule! Tu ești cineva prin ceea ce scrii, iar el, un intrus agramat te-a făcut ca pe-o obială. A ierta nu înseamnă a călca pe demnitatea ta de scriitor. Nu-i destul că ești surghiunit de toată agora scriitorilor din țară? Și uite-așa cel rău sufla în cărbunii mândriei mele și-mi aducea tot felul de scuze, că nu există rău și păcat pentru care să nu găsești justificare. Vă aduceți aminte de ”Crimă și pedeapsă”? Și când mă îndreptam mai tare a venit imaginea caprei care riscă totul pentru cărarea de lângă cer și mi-am amintit că ea e și simbolul ”dragostei care nu cade niciodată!” Mi s-a făcut rușine de mine însumi și m-am rugat pentru ”dușmanul” meu. Să fiu sincer, nu mi-a fost ușor, că sunt păcătos ca orice om, dar îmi place , nu din mândrie, să încurajez pe fratele meu, să împart cu el ce cu atâta generozitate am primit de la copaci, de la păsări, de la munți, ape și chiar din înțelepciunea caprelor.
Tare e greu să fii normal, să fii om și să nu te lași melițat de rațiune, de ”cogito” că de la el ne vine aproape toate răutățile dacă nu ne suim după capra neagră în Muntele Inimii. A fi om normal este să lupți pentru libertatea ta, pentru că numai omul liber poate iubi, nu iubirea ”inimioarelor” și a emoticoanelor, ci aceea de care ne spunea Cesare Pavese: ”Când plecam unul de lângă altul nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergem să ne așteptăm altundeva.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu