Oana Frențescu: Poem

dragostea plutește cu heruvimi

pe tavanul înalt cu policandru imens,
miros de mir și busuioc.
poemul luat din psalmi ca o cuminecătură gustă din cuvinte
până ce lumina lumânării pâlpâie,
genunchii coboară,
întunericul e târât spre cer,
transfigurarea îngheață pe cuvintele repetate.
iarna intră în suflet în cartierul despicat în felii;
roz pentru unii,
nămolit pentru alții,
sătul și flămând.
dragostea bântuie ca o mahmureală în numărul crescut brusc
de puradeii ce trec strada contorsionați.
o descompunere parfumată este aruncată în aer de o cofetărie.
există o lamentație în ochiul de pește al serii.