ning gloanțe dintr-un cer sfârtecat
când litere agonizează în iarba din icoane
pe coridoare destrămate-n frică
o candelă murmură primăvara unui înger
verdele arde-n muguri de rugăciune
acest tăvălug de verbe barbare
timpul e-o lume fărâmițată
printre tancuri și stele oarbe
aer rănit pe-o frunză de lumină
un surâs de copil în ultima îmbrățișare
un ceva devorat de metafora tăcerii
respiră vocala unui cais sub ruine
convoiul durerii un tren
pe ultimul deal dintr-un gând
cioburi de suflete
rămășițe dintr-un vers de toporași
luna spartă de virgula hăului
ecranul decupează imparul dintr-un obuz
un martie orfan silabisește altare
prin molozul disperării
în strane de cenușă
primăvara șoptește o rană
lacrima
dintre galben și albastru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu