Timpul înrobit de vremuri sparge ziduri de granit,
Liber și prezent e ceasul, vremea rea-i la asfințit,
Scurmă timpul în cenușa zilelor fără de glas,
Se-nchid lacăte în urma clipelor ce-au mai rămas.
Stufărișul de prin gânduri se destramă în destin,
Vremurile deșteptate peste suflete revin,
Dusă-i clipa cea din urmă spre-a se-ntoarce la-nceput,
Amăgirea din cuvinte se preface în trecut.
Trec milenii peste lume, vremurile vin și pleacă,
Truda cerului se simte, vremea veche se îneacă,
Trâmbițe din cer venite se aud, ca-ntr-un mister,
Ca un imn de deșteptare, ca un glas de mesager.
Timpurile se-ntretaie, unul pleacă, altul vine,
Vechiul pleacă-n întuneric, să se caute pe sine,
Se vestește-o eră nouă izvorâtă din lumină,
Ochiul vremii se deschide spre cunoaștere deplină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu