Poetul e născut sub zodie nătângă
Și harul lui de zei îi este dăruit,
El râde-n vers când ochii-i vor să plângă
Și plânge-n rime când e fericit.
Iar când și-așterne gândurile-n scris,
El își înmoaie pana-n lacrimi
Și-n praf de stele și-n aripi de vis,
Cu sufletu-ncărcat de chin și patimi.
Neînțeles trăiește-n astă lume,
Însingurat ca pustnicul în munte,
Fără să-i știe cineva de nume,
Doar el, cu gândurile de sub frunte.
Iar de va fi să plece vreodată,
Nimeni în lume n-o să știe,
Fiindcă poeții nu mor niciodată,
Ei se retrag în marea veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu