albit și gârbovit ca un moșneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colțul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin și subțirel.
Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
și-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrențuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc.Text: Teodor Dume
Imagine: Barajul Vida/Luncasprie
(Colțul de Rai al copilăriei mele, și locul nașterii lui Teodor Dume)
(sursa foto: apele rom.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu