Cât îmi plăceau
rochițele din stambă cu jupon
și mama le apreta coală de hârtie
Aveau rochițele astea magie:
bumbacul fin mă făcea mlădie
și culorile vii îmi dădeau puterea
de a merge mai departe
după căderi, căderi și cruci și cruci...
Știa mama cum să-mi dea mereu viață
și chema croitoreasa:
acuma să-i facem mânecile bufante, sau fluture,
altădată o voia cu cordon
și mie niciodată nu-mi ieșea funda.
Știți ce pretențios este să porți o fundă ca lumea?
dacă e blegită, pare ca o floare ofilită...
Dar rochițele din stambă cu jupon
Au fost nekermann-ul meu din adolescență,
aveau parfumul curat și proaspăt al inocenței.
Aveau tăriei vieții.
================================
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu