Laurențiu Cristian Gherase: Plută

Doamne, Iisuse, Hristoase, oricine, oricare, răspundeți!
Sunt eu, rătăcitu-ntr-al cărui, pământ de stirigini, pătrundeți,
Cătând să-nălbească mormane de praf ce înalță morminte,
În umbra ce-și târâie lutul... dar nu-și mai aduce aminte,
De raza luminii-ți plăpânde ce noaptea veciei, îngână
Și varsă-n cascade și roiuri, condeiul din mintea-mi nebună.

Privind în neantul durerii, vâslesc înainte cu teamă,
Căci n-aș mai dori, niciodată, lumina-mi, în sine să geamă.
Și-n mersu-mi, plutind printre neguri, sub barca-mi ce-mi pâlpâie dorul,
Se-arată o umbră mai blândă ce-ncearcă să-și scuture zborul;
Lăsându-și în spate, bătaia, cu-o aripă plină de sânge,
Cercând a urca în bărcuță, începe săraca a plânge:

- Doamne, Iisuse, Hristoase, oricine, oricare, întinde-mi,
O mână, o vâslă... o floare... ori umbra de stelele-ți, prinde-mi!
Agață-mi de tine, înalta-ți putere ce-n astre lucește
Și uită-te-n umbra-mi bolnava ce-ntr-una, de tine, vorbește.

În plânsu-i, vâslașul din mine, și-aruncă condeiul, de parcă,
Nimic nu mai poate să-i țină, lumina, legată de barcă.
Și-și prinde de sine, sărmanul, ce umblă, plutind printre stele,
Urcându-l în barca-i tăcută, făcându-i cunună din ele.

- Cine și ce îmi ești, oare, tu, umbră nebună și rece?
- Vorbit-ai, tu, negură, care-i nebun dacă pe aici trece?
- Nebunul nu-s eu, ci condeiul ce-n vâslele astea
încearcă,
S-ajungă spre zările sale... hai urcă, e singura barcă.

Pășind astă umbră a zării, pe barca-mi tocită și goală,
Devine un corb, înălțându-și, aripile-n propria smoală.
Târându-și tăciunea, în urma-i, îmi vindecă barca pustie
Și-și 'nalță spre zările-mi, pliscul, scriindu-și în stele, ce mie,
Nicicând n-a putut să-mi vorbească, cuvinte, să-mi bată timpanul,
Ci numai cuvinte nescrise, cătându-și prin stele, limanul.

Tu, urcă pe velă și-ncearcă, de poți, numai una din ele,
S-o legi de aripa-ți cea frântă, iar cealaltă trage-o spre stele
Și lasă-mi și mie o vreme să-mi hodin prin astre, condeiul,
Plutind, numai, fără de vâsle... să-mi lunec prin neguri, bordeiul,
C-atâtea dureri ce avut-am, topit-au și lutul din mine,
Lăsându-mi doar flacăra zării, un scop de a merge spre Tine.

Și numai o singură rugă... de mine să nu vă ascundeți...
Doamne, Iisuse, Hristoase... oricine, oricare... răspundeți!