Carolina Baldea: Poezii

(Motto: Dacă dragoste nu e, nimic nu e!)

Păsări înverzite

Alintă-mă iubite și spune-mi că-s frumoasă,
Cum mi-ai mai spus cândva, era-ntr-o toamnă rece,
Iar păsări călătoare pe dată înverzite,
S-au reîntors în mine și nu mai vor să plece!

Mai spune-mi că-ți sunt înger și demon deodată
Și flacăra din apă ce-n unda ei persistă,
O unică făptură doar ție hărăzită
Cum alta-n lumea asta, niciunde nu există…!

Și fă-mă să-mi uit anii ce mă-mplinesc de-o viață
Și șterge-mi din privire melancolii cuminți,
Ca să mă simt frumoasă, ca să mă simt femeie,
Când trec pășind desculță prin ochii tăi fierbinți!

Pădurte nenuntită

Din poala lui de abur, un înger al pădurii
Aruncă din văzduh cu vârfuri de lumină,
Le fărâmă în pulberi strecurându-le-n crengi
Și le cerne-n frunziș într-o aură fină!

Pădure nepătrunsă, cu pântec veșnic umed,
Niciodată nuntită de vreun soare avid,
În umbre-ntunecate doar mușchiul o cuprinde
Împânzindu-i răcoarea languros și perfid!

La rădăcini de arbori, plăpândă și sfioasă,
Doar firavă verdeață cu ochi întredeschiși,
E mult prea scurtă ziua și raza-i prea săracă
Pe creștet să-i aștearnă cununi de miri promiși!

Cu ascunzișuri sobre și țarcuri laminate,
În limbi amestecate, concerte-n glas vioi,
Cu ochi sclipind în noapte pândind năluci fugare,
Pădurea-i veșnic trează, hrănind mereu nevoi!

Poteci cătând izvorul sub boltă de verdeață,
Mereu pădurea cheamă în ea ca să te pierzi,
Ce-așează toamna-n straturi foșnind a viață stinsă
Învie primăvara, râzând cu muguri verzi!

O altă Evă

Doamne, îndrăznesc să-ți cer,
E o rugă nu-i favoare,
Fă-mă iarăși lut și apă
Căci trupul ce-l am mă doare!

Mai creează-mă odată,
Dar mă lasă să-mi aleg
Coasta ce-mi va fi sămânța
Din care-o să mă culeg!

Dă-mi măcar o jumătate
Dacă poți și mai mult nu-i,
Dar să fie, te rog Doamne,
Bucată din coasta “lui”!

Ca să-l am mereu în mine
Și să-mi curgă, viu, prin sânge,
Rescriind matricea lumii
Evă, ochi ce nu mai plânge...!

Mirele verii

Pe patul de ierburi cosite, iubite,
Tâmpla mi-o culcă-n culori parfumate,
Sărutul de mire mi-l lasă pe buze
Cu gust de răcoare și fructe-aromate!

Pe deget îmi pune verigă de raze
Strecurate prin geana albastrului vast,
Margarete pe frunte-mpletite cunună
Cu tainicul mugur al fiorului cast!

Mă strângi lângă tine... mi-e teamă și-mi place
Cum mâna ta-mi umblă sub cămașa de rouă,
În vârtejuri nebune te sorb în adâncuri
Cum face pământul cu apa când plouă!

O,mire frumos...! Tu, mire al verii
Stăpân peste zare și flori cu parfum,
Privește-ți mireasa virginelor ierburi
Fecioară în zori și femeie de-acum...!