(răsfoind paginile unor cărți anterioare)
MĂNÂNC PE GENUNCHI
Eu sunt casa.
Eu ţin soba cu plita încinsă.
Palma mea-i aburindă
şi doar ciozvârta din carne de miel neînţărcat
Mai are curajul de-a merge de-a buşilea
În jurul meu
De trei ori
Cerându-mi
Apă.
Ţi-am iertat demult sărutul
Moarte
Şi locul e liber
Între lungul şi latul
Spin
Pe care nu-l revendică nimeni.
În coroană nu am nume,
Nu am număr, nu am prieteni
Cu care să joc tabinet în acele după-amiezi
Când dibuiesc toate parfumurile din alifiile
Extrase din lemnul crucii
La care
Îmi plec capul
Pentru ca ştiutele şi neştiutele mele păcate
Să se picure, să se piardă
În iarbă.
Mănânc de pe genunchi
Simt gustul ploii trecute
Şi te strig cu silabe ce nu au cum
Să evadeze din creier.
E pace relativă în cercul de cretă,
Casa e casă
Masa e masă
Doar imaginea pe care o decupez din ziar,
Îi dau formă de avion
Ce-şi ia zborul, iese prin fereastră,
Face înconjurul grădinii
În care
Plouă întruna de ieri dimineaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu