Splendori de paradis petrecutu-s-au ca-n vis...
O, azi nu mai sunt castelani cum cândva erau...
nici domnițe nu apar ori în armură cavaleri...
singur în paragină castelul părăsit
pe blazon pânze de păianjeni praf geamuri sparte cucuvăi
pustii alei sub galbene frunze spre capelă pași pierduți
falnici brazi uscați căzuți arțari sângerii...
cândva pe-aici era un ghețar în umbră-ascuns,
apă cristalină curgea-n iazul cu păstrăvi și alți pești de munte;
valsuri mazurci polci furau perechi în dans;
domnișoara Pogany la pian cânta din Strauss, Liszt, Chopin
pe terasa dinspre Retezatul nins;
aur din crengi frunzele ning sub cerul mov,
spre soare-apune trec fantomele trecutului prin crâng,
din alte lumi albi mesteceni aprinse lumânări în vânt
veghează trecerea lină-n uitare
a celor ce-n floare-au fost și nu mai sunt...
din tot pe trecător îl doare
splendoarea lumii care a fost și astăzi nu-i,
unde-i oare, unde unde?
Castelul Pogany, 22 octombrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu