Spre dimineață am visat că mă plimbam printr-un loc familiar, binecunoscut, unde, cândva mai fusesem acolo; cutreieram un bulevard aglomerat de lume, forfotă, dughene, arome și mult zgomot. În aer plutea expectativa, adulmecam apropierea iminentă a ceva sau a cuiva, însă mă lăsam în voia simțurilor, undeva mintea mă îndemna să nu mai am nicio așteptare, în timp ce, inima galopa frenetic.
“- Dacă nu ieși în întâmpinare, dacă nu ești predispusă, niciodată, nimic nu vine de la sine”, îmi șoptea una dintre multele voci pe care încercam să le silențiez sistematic cu scopul de a mă feri de viață.
“- Dar eu trăiesc”, i-am răspuns.
“Uită-te la toți acești oameni cum aleargă bezmetici care încotro, nu se privesc, doar alunecă prin timp. Fugăresc iubirea în ideea că iubesc, tocmai pentru că se îndepărtează unii de ceilalți în perfecte izolatoare, iluzii create tot de ei ca să își piardă identitatea”.
Îmi ard ochii când îi observ, celule mi se amestecă cu ale lor, ne contopim ca mai apoi să ne respingem și sfârșesc tot în singurătatea primordială. Oare, asta e tot, aici și acum?”
“Uită-te la toți acești oameni cum aleargă bezmetici care încotro, nu se privesc, doar alunecă prin timp. Fugăresc iubirea în ideea că iubesc, tocmai pentru că se îndepărtează unii de ceilalți în perfecte izolatoare, iluzii create tot de ei ca să își piardă identitatea”.
Îmi ard ochii când îi observ, celule mi se amestecă cu ale lor, ne contopim ca mai apoi să ne respingem și sfârșesc tot în singurătatea primordială. Oare, asta e tot, aici și acum?”
M-am scuturat ca după un somn greu și parcă din altă lume, deși nu dormisem nicio clipă, alături de un bărbat, în mijlocul zgomotului asurzitor, privind doi ochi arzători și buzele nemișcate care îmi șopteau cuvinte pe care încercam să le silențiez sistematic cu scopul de a nu mă lăsa să cad.
“Vreau să te iubesc!” am mai citit pe chipul lui înainte să mă scufund cu adevărat în vis.
(19 iunie 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu