Pasat Carmen: Clepsidre

Între clepsidra mea
și clepsidra ta
agonizează două singurătăți...
Nicio ninsoare de vorbe,
o virgulă doar pune geana lunii
între cuvinte,
dar tălpile nu ating
niciun fir de iarbă pe cărarea dintre noi,
nicio nădejde despuiată de îndoieli
nu deschide orizonturi.
Zațul nopților
ne adună gândurile, obosindu-ne,
iar în zori speranța
dansează din nou
ca o libelulă albastră,
mută și nevinovată
în roua unei chemări...
Doar pânza de păianjen
spânzurată între clepsidra ta și a mea
se lasă destrămată în bătaia vântului
ca timpul iubirii noastre.