Olga Alexandra Diaconu: Nu zborul îl vreau

Nu zborul îl vreau –
în mine e toamnă
ştiu bine –
m-au vizitat de-atâtea ori anotimpurile:
şi disperarea, şi indiferenţa
şi speranţa, şi incertitudinea
pe care azi le cred
doar simple accidente de sezon

Acum
aerul pe care-l respir
îmi plesneşte-n priviri
ca mugurii în primăvară
şi mă-ndeamnă să fac
tot ce, trează de-aş fi,
aş spune că nu ştiu să fac:
să-ţi calc pantalonii
să-ţi spăl cămaşa

Sau ascunzându -mă-n andrele
să pornesc o călătorie lungă spre tine
pentru ca drept bijuterie
pe fiecare deget
să-ţi las câte-un sărut
apoi – supremă inconştienţă –
cu cârpa de praf în mână
să mă lipesc de tine şi să te-ntreb:
vrei să creăm amândoi universul?