Mariana Buzea Daia: viața la țară

(Grupul Zbor spre înălțimi - administrator Camelia Bot)

Prin cătunele din ţară, zac uitaţi părinţii, bunii,
Ultima brazdă n-o luară, încă n-au putut tribunii.
Pământul este al lor, dar n-au boi, nici car, nici plug,
Singuri, pe-a lor bătătură, neputinţa-n pumni şi-o strâng.

Pământu-i tot ce-au avut şi, gândind, bine să fie,
Au făcut ce au putut copii-n şcoală să-i ţie.
Cu sudoarea din pământ, şi-au dat copiii la carte,
Acu-s domni prin lumea largă şi sunt de pământ departe.

Oamenii sunt rari prin case dar sunt deşi în cimitir,
Cei rămaşi, cumpără vase pe nuci din vreun coviltir.
Popa-şi rânduieşte slujba celor câteva colivi,
Aşteptând colaci afară, stau copiii costelivi.

În ogradă e secată, fără de apă, cişmeaua,
Prin nucii bătrâni mai face vocalize cucuveaua,
Prin sageacul de la case, când te uiţi, te trec fiori -
Cele singure rămase, disputate sunt de ciori.

Bătrânii sunt necăjiţi că-s mâncate, până-n zori
Găini şi-alte orătănii de vulpi, nevăstuici, dihori.
Porcul mare din ogradă pe-apa sâmbetei s-a dus,
Doar veniră de i-l luară, că-i bolnav...ordin de "sus".

Pământul, grânarul ţării, e dat prin asociaţii,
Pământul celor săraci îmbuibă din plin bogaţii.
Alţii, care nu au vrut, l-au păstrat ca buni creştini
Şi se uit-acum pe câmpuri la cultura de ciulini.

Doar la patru ani o dată, tribuni şi-amintesc că-s vii
Şi că sunt bătuţi de soartă, c-au nepoţi, c-au şi copii...
Le promit marea cu sarea, pe uliţi va curge miere,
Numai dacă îi votează, aşa cum partidul cere.

Iar bătrânii bucuroşi că-s băgaţi şi ei în seamă,
Pentr-o sticlă de ulei, pentru mici şi pentr-o zeamă,
Îşi dau votul cui îl cere, afundându-se-n noroi,
Îşi plâng mai departe soarta plini de boli şi de nevoi.

Frumoasă ţară bogată, condusă ai fost mereu...
Dacă-n ţară este bine, la ei de ce este greu?