Petruța Niță: Dualitate

Trăiești în mine.
în ceasul dorinței
care mă trezește dimineața
te regăsești, iubite
chipul și zâmbetul tău
sunt de miere
ba nu, sunt ca marea
în care am ancorat pentru tine
chiar ea,
aceea care curge prin mine
cu sângele tău.
Ah! mai e și orașul
el pleacă atunci când mă vede
cu încercarea lui deșartă
de-a mă zidi la țărmuri
statornic mi se pare doar valul
ce mă face lut bun de frământat
în mâinile tale
uite, ai putea să-mi dai chip de floare
de lotus
născut în laguna inimii
și un sărut trecut ușor peste petale
(să nu cumva să uiți!)
doar știi cât de fragilă sunt
ca un fluture
care se scutură de primăvară