Ștefan Doroftei Doimăneanu: Somnul de veghe

Versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri

Cerul și-a deschis oblonul adormind prin constelații

A deschis ochii și zarea, lăsând luna nori să pască,

Marea plină de suspine saltă-n dansuri, cu ovații

De la urse ce pe valuri, tot încearcă să plutească.

Noaptea s-a-mbătat cu stele, stelele în nori se-nhumă,

Luna urlă printre valuri restartând liniștea mării,

Votca-ajunge în sinapse şi cuvintele-mi sugrumă

Lăsând viduri în vorbire ce ating culmea uitării.

Înţepat de briza rece torn surâs în zori de ziuă,

Maci crescuţi prin ochi de soare înfloresc pe valuri creţe,

Timpu-mi sufă în ceasornic, eu bat gândurile-n piuă,

Și aştept ca nostalgia, ochii-mi tulburi să-mi răsfeţe.

Mă retrag în amintire unde timpul meu se-ascunde

Şi adun din pleoapa minţii mici scântei de ironie,

Soarele-mi închide ochii, asmuţind zeii din unde

Să-mi descânte răsăritul, vis să-mi dea în insomnie.

Mă întreb de ce-mpreună pictăm flori pe răsărituri

Şi pe genele iubirii coasem încă tinerețe,

De ce eu şi de ce marea scoatem dor din infinituri

Şi îl oferim degrabă celor ce-și doresc tandrețe?

Câte vrăji se țes în unde, câte ritmuri bat în maluri,

Câți luceferi mai încântă strălucind prin constelații,

Prin privirea tristă-a lunii se mai plimbă irealuri

Sau iubirea e proscrisă să-nflorească-n rezervații?

-----------------------------------------------------------

Votca s-a-mpăcat cu zorii şi a dispărut din sticlă

Somnul trage-ncet la rame, clipind des, fără motive,

În lumini de întuneric, ziua, visul îmi reciclă

Doar iubirea mea din mâine zburdă-n visuri senzitive.