Amalia Achard: Substitut de urătură

Ho, aho, măi fraţi români!
mai sunt vreo trei săptămâni
până vom fi irosit
anul ăsta urgisit
şi-aş ura, dacă-am fi ieri
când ne mai credeam "boieri",
însă azi, când suntem slugi,
urăturile ni-s rugi
şi cu lacrimi şi-n genunchi
ţinem zilele mănunchi
între mâinile muncite
pentru liftele pocite. 

"Noi în anul două mii..."
cântam, când eram copii;
azi se tem de viitor
şi părinţi, şi fiii lor,
nu mai facem nici un plan
la-nceputul altui an...
ce mâine să preţuieşti
azi, când supravieţuieşti?
ce să speri, ce să tentezi
şi pe cine să contezi
că din cozonac cu nucă
muşcă numai cine-apucă,
nu-ţi dori averi, creştine,
că averea nu-i de tine
nici de pruncul tău din poală;
pentru voi, doar griji şi boală!
ieri visam vise frumoase,
azi - coşmaruri şi angoase,

ieri visam la studii multe,
azi la modă-s minţi inculte,
lumea s-a întors pe dos:
proştii-s sus, cuminţii, jos,
noi i-am invitat la masă,
ei ne dau afar' din casă,
noi - o naţie sihastră,
ei - stăpâni pe-ograda noastră... 

Ce să mai urăm acum
când şi urătura-i scrum
şi când boii de la plug
lasă ţarina şi fug
c-au ajuns mai boi ca ei
guvernanţii farisei
care au un beteşug:

sug din brazdă-al nost' belşug...
Dar biciu-i la noi, hai măi,
daţi cu foc în hoţi! hăi, hăi!