între așteptări,
între ieri și mâine, poate o moarte
o cărare blocată cu muntele de întrebări,
răspunsurile răpite de tăceri.
Este regula lui tot sau nimic,
inima cunoaște doar majuscule,
și acolo la spitalul de suflete
tot ea bate pas de defilare
până la ultima îmbrățișare,
până ce lacrima strălucește între gene,
înghețată.
Ninge iar cu dor și tristețe,
iarnă atipică,
ne bucurăm că ne doare
și nu e nevoie
să ne privim ochii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu