Unde-înfloresc doar primăveri albastre,
Îmbrățișează marea, cerul... sub retină,
Te-aduc în suflet; prin tăceri sihastre.
Noi răsărituri vii, privirea, vor să-mi scalde,
Zâmbesc cocori la geamul amintirii,
Din zări de lumină se scutur raze calde,
Stropind etern zăpada fericirii.
La țărm de infinit, visez cum râde zarea,
În nopți ca de mărgean, ți-ascult chemarea,
Ș-apropii cu gândul, o clipă, depărtarea,
Sub pleoape, mi-ești neliniștit ca marea.
Grăbesc prin ere, anotimpuri de lumină,
Nici universul nu ne mai așteaptă,
La nesfârșit, iubirea noastră va să țină,
Mai urc pe scara fericirii-o treaptă.
Amprenta unui gând s-a-înfipt în veșnicie,
Stă scrisă cu petale dulci, în inimi,
Atâtea toamne reci, prin mine reînvie,
Acoperind cu frunze, arse patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu