ascuțeam prea tare cuțitele,
se tăiau când tocau ceapa, feliau pâinea,
tăiau gâtul mielului
veneam cu tata de la mină, obosiți,
legam rănile animalului cu fâșii murdare,
plângeam de mila lui și a cărnii gătite,
îngropam viscerele departe de casă,
apoi ne târam pe brânci, ca-n tranșee,
spre paturi improvizate din frânghii și bale de melc,
spre bordeluri soioase unde carnea aburindă trăia,
iar noaptea nu avea cheaguri
când eram mic,
bunicul m-a învățat să scuip piatra tocilei,
să rotesc manivela cu grijă,
altfel intră necuratul în lamă,
cere sânge
degetele mele sunt astăzi la locul lor datorită lui,
presează rana din pieptul femeii de lângă mine,
degetele ei apasă clapele unui pian
cuțitele zac împrăștiate pe jos,
mâncate de rugină
doar eu iubesc lumea până la os,
mai abitir ca o lamă ascuțită
am deprins gustul sângelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu