Mihaela Borzea: Valuri noi și vinuri vechi

Înțeleptul taie lemne pe butucii de pe plajă,
Din topor îi sar surcele, scoici și oase de pescari,
Le adună cu migală și-n pătrat și le așază,
Poate-astâmpără vacarmul albatroșilor hoinari.

Marea-i tatuează trupul tributar bătrânei Terre,
Cu parfum sărat de midii și cu tropot de căluți,
Pe genunchi îi sparge urna cu secunde pasagere
Si de glezne-i leagă plânsul celor mulți și dispăruți.

Vor veni spre seară oaspeți și le pregătește cina,
Perle-mpăturite-n alge, valuri noi și vinuri vechi,
Țipăt de codalbi ce-și varsă în cochilii verzi lumina,
Spumă-n clești de crustacee și meduze neperechi.

Mătură nisipuri negre și se-ntreabă de ce-i zboară
Albul din cămăși să-mbrace umerii unor nebuni,
Îi e frig și-aprinde focul pentru-a infinita oară,
În clepsidra asta șuie care macină minuni.

Pune suflet și iubire peste truda-i pământească,
Dacă-ar fi cumva să ningă, nu ar mai conta deloc,
I-au țâșnit din piept planete care-ncep să se-nvârtească
Și-n pătrat, cântându-și dorul, caută să-și afle loc.