(13)
singur pe o stradă inundată
de oameni grăbiți
da eram singur nu vă mirați
vine vremea când suntem
asemeni băncilor din parc
peste care s-au așezat unele peste altele
amintirile și amneziile
mă privesc
văd un om plecat departe
alții care se târăsc de moarte
și nimeni nu vede nu aude
scârțâitul de bănci
doar câinii și pisicile speriate
așteaptă stăpânii plecați departe
și ploaia care nu se lipește de lemnul
pe care nevăzuți privim cerul în noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu