Radu Catalin Melinte: Vânătoare

A-mbătrânit pădurea de albul nins aseară,
Amestecând cărări și urmele de fiară
Iar zarea cenușie, în corbi, a moarte plânge.
E rece țeava puștii și mâna care-o strânge.

Îmi bate vânt din față, preludiul vânătorii
Când șoaptele și pașii se-ngână-n mers cu norii
Iar ochii mei aleargă, pe pagina zăpezii,
Citind pe rânduri urme de pași pierduți ai prăzii.

Încerc să-mi capăt suflul, bătăi în piept și-n tâmple,
Să-mi domolesc și gândul a ce o să se-ntâmple.
Iar gerul care strânge îmi răcorește fruntea.
În transă, pașii minții, instinctului trec puntea.

În obcina pădurii în luminiș se-ngână
Doi corbi ce-au fost speranța, urmând de-o oră bună
Iar sub cătare, nara, adulmecă în zare
O trasă cât mai dulce, sfârșitul să-l măsoare.

Și trage de pe oase ce-a umezit cu botul
Și scutură a viață - și urc din umăr cotul;
Ridică-n aer nasul și mârâie - se teme
Iar între el și mine se cere-un plumb de-o vreme.

N-am apăsat trăgaciul, privindu-l cum mănâncă,
Să-l mai aud odată cum urlă sus pe stâncă...
N-am sfâșiat distanța, cu glonțul blana sură.
Triumfă măreția - azi, omul se îndură!

Povești pe pânza albă ...de umbre și lumină,
Privesc în focul aspru a vieții mele vină.
Tovarășul de soartă la amândoi ne urlă,
Singurătatea firii, sub bolta ca o turlă!