Vasile Ionac: Dimineața târziului

poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie

Diminețile stinse devreme
mai caută loc de popas.
vârtejuri de frică și lene
cântă cu limbi fără glas.
vijelioasă, simt, iarna sosește
prin arborii triști și gregari.
iubim tot mai rar, pe hoțește
păzind o pădure de pari.
numărul meu de ședere
nu-i adresă, nici faptă, nici loc.
cuvintele-s miez de tăcere,
tăcerile, vai, sunt doar joc.
când ora lovește târziul
și-n clopot rugina sporește,
moartea se luptă cu viul
iar viul, de-apucă, iubește.