Norii nu se iveau de nicăieri.
Florile, culorile și-au strâns
Într-un curcubeu incolor, de ieri.
La plecarea ta, râul a tăcut
Codrul și-a înlănțuit foșnetul,
Cerbii-n boală adâncă au căzut
Văzând cum sângereaza pământul.
La plecarea ta, gândul mi-a amuțit
Timpul mi s-a oprit în privire,
Pe sub pleoape toamna a încolțit
Tristă-mi vorbea de a ei menire.
La plecarea ta, ai luat cu tine
Spiritul meu liber ce-ți era drag,
Azi, nu mă regăsesc în mine
De când te aștept noptile în prag.
La plecarea ta, cerul, rău a plâns
Peste tâmpla mea lacrimile au prelins,
În ființa-mi toată, doruri s-au strâns
De când ai plecat, moartea a invins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu