Aveam în gânduri numai chipul tău,
Eram pe drumuri și-mi era teamă,
Te așteptam de zor cu trenul meu
Să vii iar, să ne întâlnim cândva,
Din nou să ne iubim, să fim copii,
Dar parcă trenul meu și gara ta,
Se tot îndepărtau și tu o știi...
A fost numai un strop, un fulg de nea,
Stelele iubirilor nescrise...
Trenul o să-l opresc poate, cândva,
Pentr-un șirag din noile vise.
Și chiar dacă de-atunci ninge mereu
Și se așterne acum uitarea,
Pe chipul tău frumos, pe chipul meu,
Încet s-adâncește depărtarea...
Sunt numai visele-albe, curate,
Iubirea pură-a unui fulg de nea,
E gândul trăirilor furate
Ce s-a topit ușor cu lacrima.
În gara ta veche și-n trenul meu,
Uitat -am noi doi, cândva, speranța
Și de atunci o așteptăm mereu,
Pentru că așa este viața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu