Camelia Boț:***

          Singurătate mută

Ți-au ucis visul,
am tăcut fiindcă
nu eram steaua ta,
Ți-au smuls inima
din piept, am tăcut
fiindcă nu era casa mea,
Ți-au frânt zborul,
am tăcut fiindcă nu era
aripa mea,
Ți-au închis sufletul
într-o colivie,
am tăcut fiindcă
se rupsese de
sufletul meu...
Acum, mi-a venit
rândul să mă întreb,
în singurătatea mută:
cine să-mi vorbească
ori să mă asculte
din goliciunea prăpastiei
în care am căzut?