Mariana Kiss: Minunea tăcerii

Mă întorc la gândul năstrușnic, de ieri,
Mă îmbrățișează a vântului mângâieri,
Îmi sprijin capul de stâlpul rece, al cunoașterii
Încerc să deslușesc, în noapte, minunea tăcerii.

De unde vine, încotro se îndreaptă,
Prin ce cotloane se ascunde
însetată?
Când vrea să cânte, în ce lac se îmbăiază?
Doarme noaptea sau doar la
amiază?

Când tăcerea nu vrea, în ruptul capului, să tacă
În ce nisipuri celeste, cu sunetul se joacă?
Urmele amintirilor nu o copleșesc niciodată,
Când perdeaua sfântă, din ceruri se arată?

Minunea tăcerii alungă mistere împletite în rouă.
Le vede, le triază, le păstrează doar pe cele două,
Ce se închină la sfioasele
mătănii din visul curat,
Ce din crăpatul zorilor încet, încet, s-au adunat.