Mioara Băluță ***

                   poezie                                                                                                                                                                        

îmi vin în minte apele amestecate ale unui râu.
luminiscența ființei și jocurile ei
pe pereți. lumina străpunsă de ferestre
cenușa infiltrată în propriul limbaj
deformările din interiorul corpului
o gură maternă și cântecul ei de leagăn.
tăietura nespusului tău nume. nespusa ta absență.
inutilitatea tacâmurilor de pe masă.
bătăile exorbitante ale inimii
în spatele cuielor a șuruburilor.

buna vestire.
renunțarea la a fi o fantomă.
certitudinea că te voi cunoaște
mai bine dincolo. acolo. aici.
un foarfece pentru memorie și umbra ta tăiată.
marginile care mă țes au fire transparente.
liniștea e plină de formulare.
cenzuri. jurnale imposibile și ani pierduți.
celule. schele. pulsații. intermitențe.
simt pe viu amurgul pielii al privirii.
al dinților. al unghiilor

am devenit o casă veche cu după-amiezi calme.
o curte cu ziduri înalte cât nopțile mele.
cu lumină de veghe pe hol.
cu zumzetul neinteligibil al televizorului
cu încuietori naive incapabile să mă ascundă.
exersez existența prin alții.
visez în interiorul a ceea ce crește
fără măsură. trăiesc reversul zilelor de asediu.
dacă aș spune că nu mă pot trezi
ar însemna că am murit
și ceea ce se vede în partea cealaltă e țărmul.
ridic mâna. salut. îți zâmbesc
dar nu te mai pot auzi.