Corneliu Neagu: Drum spre absolut

Stâncă neclintită din lăuntrul meu,
pe un colț de suflet lepădat de ură,
lasă-mă să-ascult celesta uvertură
a destinului trimis de Dumnezeu,
să mă las pătruns de vraja infinită
a cântărilor venite-n prag de seară
din arcușurile-ntinse-ntâia oară,
pe viori de foc, în zarea adormită.

Dă-mi Tu, Cerule, voință si tărie,
plin de hotărâre să pornesc la drum
alungând din gând perdele de fum,
adunate-n ezitarea-mi prea târzie,
și pătruns mereu de tainele celeste
să alung pe veci himera nevăzută
care stă ascunsă-n ziduri de redută
să-mi arunce-n hău mirifica poveste.

Cerule, îmbracă-mă în karma sfântă,
ca prin harul ce îmi luminează firea
cu destinul să ating nemărginirea,
să aud în vis doar îngeri care cântă.
Omule ce mergi prin lume lângă mine,
de te uiți și vezi în cale doar pustiu,
ține-te de brațul meu..., ce încă-i viu,
să privim smeriți spre ziua care vine!